Râmnicu Vâlcea, unul dintre cele cinci orașe candidate la titlul “Capitala Tineretului din România” pentru anul 2024.
Râmnicu Vâlcea, unul dintre cele cinci orașe candidate la titlul “Capitala Tineretului din România” pentru anul 2024.
Pentru prima dată în istoria administrației locale din Râmnicu Vâlcea, municipalitatea a depus un astfel de proiect, ce ar putea aduce un premiu de 50.000 euro pentru a fi investiți în activitățile propuse, dar și vizibilitate națională. Acest lucru a fost posibil prin colaborarea cu voluntarii și asociațiile de tineret din orașul nostru. Am depus, susținut de trei organizații neguvernamentale de tineret, o candidatură inițială, ce cuprinde o propunere de program având în centrul său dialogul tinerilor cu autoritățile locale și oportunitățile de dezvoltare personală și profesională. Prin acest program ne propunem să creăm un ecosistem de tineret ce va sprijini inițiativele locale, ideile și proiectele dezvoltate în Râmnicu Vâlcea. Alături de noi, în competiție se află Bistrița, Oravița, Ploiești și Vaslui. În următoarea etapă, un juriu independent, format din reprezentanți ai sectorului neguvernamental, ai sectorului public și ai mediului privat, va evalua candidaturile, luând în considerare, printre altele: situația curentă a orașului și coerența conceptului propus; respectarea transparenței decizionale, a drepturilor omului și nediscriminarea pe bază de criterii de dizabilitate, gen, etnie, religie și orientare sexuală; grija față de impactul asupra mediului; implementarea principiului de co-management între sectorul public și sectorul de tineret local, calitatea mecanismelor de participare a tinerilor; claritatea în analiza potențialului de a atrage resurse financiare pentru programul de tineret, nivelul de alocare financiară previzionată pentru anul 2024, în contextul dobândirii titlului. Lista scurtă a finaliștilor competiției “Capitala Tineretului din România”, ediția 2024 va fi anunțață în data de 4 iulie, când se va publica și Apelul pentru Runda II a competiției.
Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de Cookies. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri.Sunt de acordPolitica de Cookies