Andrei Gheorghiu

Este timpul să dăm cetățenilor

VOCE

în primărie

Toată puterea decizională trebuie să fie la cetățeni!

Este timpul să fim uniţi și să ne câștigăm dreptul de a avea un primar cinstit care să fie ghidat de interesele râmnicenilor.

Alianța USR-PLUS va schimba administraţia eşuată din Râmnicu Vâlcea. Prin implicare politică câștigam viitorul pentru copiii noștri. Alianță USR-PLUS face parte din generația care îşi doreşte un restart pentru oraşul nostru, administrat până acum cu dezinteres de nişte politicieni care şi-au trecut termenul de expirare.

Politica este mijlocul prin care cetatenii trebuie sa regleze modul în care progresăm ca societate. Politica ar trebui să aibă principii și nu interese, oameni de bună credință și nu oameni de conjunctură.

Oamenii trebuie auziți, trebuie ascultați de către cei care fac politică si administrează la nivelul fiecărei localități. Alianța USR PLUS Vâlcea pune cetățeanul în mijlocul viziunii noastre politice.

Fiecare om, prin vocea sa, își strigă nemulțumirile sau problemele în mod singular. Noi vom duce vocea tuturor în primăriile și consiliile din Vâlcea. 

Considerăm că împreună, cetățenii au capacitatea să acceadă în funcțiile publice, să câștige locuri în consiliile locale, consiliile județene, primării, reprezentare în parlament și ulterior să își exercite mandatele câștigate în mod onest, deschis, cu profesionalism, bună credință și viziune, astfel încât să le redăm oamenilor încrederea într-un viitor mai bun la ei acasă, în Județul Vâlcea, în România. 

Împreună putem avea o VOCE de neclintit în fața celor care au pus stăpânire pe administrația locală și o folosesc, discreționar, ca pe propria moșie. Vocea oamenilor poate fi o forță convingătoare care va restarta administrația locală.

Am ales să candidez pentru că vreau să vin cu o viziune curajoasă în domeniul dezvoltării locale. De prea mult timp, Râmnicu Vâlcea a suferit din cauza stagnării induse de administraţia controlată de partide nocive.

Avem nevoie de o administraţie locală care să nu mai fie sufocată de politic, avem nevoie de schimbare. Avem nevoie ca administraţia publică locală să îi fie luată din cârca interesele de partid ca să poată lucra mai mult şi mai bine pentru comunitate, pentru cetățeni. 

Schimbarea în bine vine de la oamenii noi în politică, de la cetățenii simpli, dar cu voință politică, profesionalism, proiecte serioase, sustenabile, susținute de echipe de experți de la nivel local până la nivel european, cu toții dedicați bunăstării noastre, a tuturor vâlcenilor.

Alianța USR-PLUS pune Râmnicu Vâlcea în primul rând! Fără interese personale, ci cu tot timpul şi cu toată energia în folosul vâlcenilor. Am ambiţia de a vedea oraşul în care am crescut şi pe care îl iubesc redevenind puternic, și am alături, ca sprijin, şi o echipă de succes, oameni bine pregatiți.

Sunt lucruri despre care se vorbeşte atât de puţin în Râmnicu Vâlcea azi, dar care vor deveni cuvinte de ordine ale mandatului meu de primar: cetățeanul pe primul loc, fonduri europene, investiţii, tehnologie, digitalizare, pregătirea funcţionarilor publici, debirocratizare, primăria online.

Râmnicu Vâlcea va fi guvernat pe plan local în mod echilibrat, pragmatic, coerent, în interesul cetățenilor.

Primăria Râmnicu Vâlcea nu mai are astăzi rezultate pentru oamenii din oraş. Este blocată.

Nu a existat nicio viziune, niciun plan, nicio gândire. Râmnicu Vâlcea, cetățeanul în primul rând, proiectul meu de primar, înseamnă scoaterea primăriei din această fundătură, să le-o redăm râmnicenilor şi să o transformăm într-un motor de dezvoltare.

E timpul să fim uniți, să câștigăm împreună pentru râmniceni!

Toată puterea decizională trebuie să fie la cetățeni! 

Este timpul să dăm cetățenilor VOCE în administrația locală! 

Susține-mă

Implică-te în USR. Hai să schimbăm împreună politica din România. Înscrie-te ca membru sau simpatizant.

Implică-te

Vreau să fiu voluntar!

Completează-ți datele din formularul alăturat și te vom contacta în cel mai scurt timp